Die Pappbrille , cei mai cool ochelari
Cantemir Gheorghiu, un german de origine română, a făcut o afacere dintr-o idee trăsnită. Vinde ochelari de carton care nu au niciun rost, dar te fac să arăţi „cool“. Oamenii cumpără ramele de ochelari din carton „Die Pappbrille“ pentru că sunt colorate, trendy şi amuzante.
Curios să vadă reacţia tinerilor cu „nasul pe sus", nelipsiţi din locurile la modă, Cantemir Gheorghiu (28 de ani) a intrat într-un club din Berlin purtând o pereche de ochelari fără lentile, cu rame decupate din carton pe care a lipit un text dintr-un ziar. O barmaniţă, studentă la design vestimentar, a vrut să-i cumpere. I-a oferit la schimb o apă minerală, un cocktail Cuba Libre şi patru shot-uri de tequila, care costau, în total, 14 euro. Cantemir a refuzat-o însă, pentru că şi-a dat seama că îşi putea transforma ideea într-o afacere.
Modele din orice material interesant
Două luni mai târziu, „Die Pappbrille", traducerea în germană pentru ochelari de carton, au devenit un accesoriu la modă care se vinde în neştire, la preţuri între 90 de cenţi şi 4 euro, în funcţie de materiale. Cantemir foloseşte, în general, resturi de carton pe care aplică diferite imprimeuri sau elemente decorative.
O parte din materiale, pe care le decupează urmând conturul unui şablon, sunt cumpărate, iar pe altele le găseşte pur şi simplu. „Adică, dacă văd o cutie de pantofi care îmi place, tai un prototip. Sau o copertă de revistă, dacă are un model interesant, sau perdelele de la duş, hârtia de cadouri... Sau, dacă mă inviţi la tine la cafea şi te întorci puţin, s-ar putea să tai câteva modele de pe faţa de masă."
Cante, cum îi spun berlinezii, s-a născut în România, la Bucureşti, dar locuieşte la Berlin de 19 ani. A plecat acolo după Revoluţie, împreună cu mama lui, scriitoarea Carmen Francesca Banciu, şi cu cele două surori. Nu mai are cetăţenie română, dar vorbeşte bine româneşte, pentru că exersează citind.
Afacerea ochelarilor de carton a început-o împreună cu prietenul lui Marc Aurel Hartung, care a făcut magazinul online de unde pot fi achiziţionaţi acum (www.pappbrille.de). Nu a contabilizat numărul de perechi vândute, dar spune că uneori primeşte cereri pentru trei, alteori pentru 1.000.
Amuzanţi şi ieftini
A vândut prima pereche la un târg de duminică unde se comercializează tablouri, fotografii şi alte obiecte handmade. A fost ca o joacă. S-a dus acolo cu mai multe perechi de ochelari şi cu mai mulţi prieteni şi au început să se plimbe prin târg cu ochelarii pe nas. Reacţiile i-au surprins. Oamenii s-au înghesuit să încerce ochelarii din carton, aşa că le-a făcut o oglindă dintr-un CD. Toţi cei care-i puneau la ochi începeau să râdă, chiar dacă nu se vedeau foarte bine. „Sunt amuzanţi, sunt ieftini. Merită distracţia! Au un efect placebo."
Cantemir spune că acum este asaltat de telefoane şi de e-mailuri cu tot felul de cereri. Nu îi e teamă însă că ideea i-ar putea fi furată. „Am avut atât de multă publicitate, încât o să fie protejaţi o vreme. Nu mă gândesc prea mult la asta. Ochelarii trăiesc pentru că sunt de foarte multe feluri. Nu o să vină un designer să mă copieze. Poate doar unul din China", spune amuzat Cantemir.
Nu vrea să se gândească nici la cât de mult va dura nebunia. „Dacă nu vor mai fi cool, voi veni cu idei noi. Dar eu cred că o să trăiască mult, cel puţin ca suport de informaţii", spune el. Ar putea fi folosiţi de diferite firme care să-şi imprime logo-ul pe ochelarii de carton, pentru a-şi face reclamă, sau chiar ca ochelari 3D pentru cinema.
Din septembrie, ochelarii coloraţi ai lui Cantemir vor ajunge şi în alte ţări: „În Marea Britanie, Franţa, Austria, Suedia, SUA şi chiar România".(Material realizat cu ajutorul Laviniei Piţu, Deutsche Welle)
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu
Daca nu aveţi cont Blogger, introduceţi comentariul , apoi selectaţi
"Nume/Adresă URL" din lista "Comentaţi ca :", completati cu numele
dumneavoastra si o adresa URL (ex.: http://www.nume.com/), apoi
click pe butonul "Postaţi un comentariu".
ATENTIE ! Se roaga a se folosi un limbaj decent asupra comentariilor pe care le postati deoarece vulgaritatea este un element penalizat foarte drastic de compania Google.
In caz contrar, comentariile cu pricina vor fi in prima faza eliminate de catre administrator , urmand ca ele impreuna cu IP-ul si destul datelor sa devina probe la un posibil proces.